Prevestirea – Ioana Pârvulescu, editura Humanitas, 2020
Ioana Pârvulescu cunoaște tainele povestitului, pare să îi fie la îndemână să te țeasă, să te depene și să te înșire în poveștile ei, rânduri, rânduri, până ajungi să porți firul narativ. Fie că descrie Brașovul copilăriei sale, Bucureștiul sau Gat-Heferul, e firesc să crezi că a trăit cumsecade în aceste lumi. Pentru mine Prevestirea a fost ca o flacără vie, spusă ca o poveste a poveștilor, Iona devenind tatăl taților și urmașii săi, copiii copiilor.
Acest basm se ridică în jurul unui personaj biblic, îndulcind și rotunjind cartea profetică a lui Iona din Vechiul Testament. Prevestirea are suflet și zvâcnește. Iona este o pâine caldă. Această pâine îl satură pe Dumnezeu, apoi o satură pe mamă, pe unchi și pe ceilalți oameni. Balena pare să-l fi înghițit definitiv, apoi îl scuipă pentru că Iona aparține bucată cu bucată omenirii. Singura care rămâne înfometată e fiica lui Iona. Așadar, ea se alină și se înfruptă povestind despre tată. Astfel, Iona e purtat prin fiecare generație de urmași. Chiar dacă povestea se dedică taților, eu, copilul, o voi purta mai departe.
Mă atașez cu ușurință de personajele Ioanei Pârvulescu. Naturalețea și căldura lor mă face să le văd ca pe niște ființe trezite la viață timp de un roman. Și mai mare e bucuria când le recunosc deja. Descoperindu-l pe Elișa (Prevestirea), i-am zâmbit complice având imaginea lui Nicu în minte (Viața începe vineri).
„De zece zile aflasem, așadar, că moartea îți poate lua ce vrea ea și că vrea ce crezi că-i al tău pe viață. Timpul îmbătrânește atunci de pe-o zi pe alta. Timpul meu, atât de iute odinioară, zăcea acum nemișcat ca băltoaca. Cât a stat tata jos, în gaura neagră a fântânii, iar eu sus, nu știam ce să mă fac, aplecam doar capul spre el, ca o proastă, și strigam tata, tata, cu glas pierit, m-am temut că moartea a venit iarăși după cineva din neamul nostru. Și într-o clipită mi-am închipuit că o să-l ia și pe tata Iona, iar eu o să rămân doar cu bunica, fără bărbați în familie, și am început să plâng văzând toate astea deslușit în mintea mea.”
„Iată că și oamenii buni pot fi ca moartea, îți pot lua pe cineva pe care-l iubești, iar atunci care-i deosebirea? Orice om care-ți ia pe cineva drag și-l face să dispară din viața ta e moartea.”
Ioana Pârvulescu (n. în 1960, Brașov) predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. La editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“. În 2013 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură pentru romanul Viața începe vineri.