Oameni normali – Sally Rooney, editura Curtea Veche, Colecția Byblos, 2019, traducere de Mihaela Buruiană
Marianne și Connell trăiesc într-un oraș mic din Irlanda. Poveștile celor doi se împletesc și despletesc în adolescență și continuă în studenție. Diferența dintre cele două clase sociale din care provin, mediul în care cresc, popularitatea și lipsa ei în rândul colegilor le influențează viețile. Sunt uniți prin vulnerabilitate, inteligență și atracție fizică. Ajung la maturitate împreună, după ce se strivesc și se susțin. Pe rând, sunt populari și nepopulari, funcționali și devastați, în mod repetat fragili.
Maniera în care Sally Rooney construiește fragilitatea și felul în care o imprimă în personaje e copleșitor. Completările celor doi, perspectivele lor, imaginea de ansamblu, m-au plimbat prin roman cu satisfacția că am toate informațiile. Până când, tot ce nu s-a spus, tot ce nu s-a știut, tot ce mai era de plâns, tot ce mai lăsa loc de suspinat, precum și toate ratările, toate pauzele și nepotrivirile m-au dezarmat. În ochii mei, Marianne e sclipitor de melancolică, iar Connel își despică gândurile și trăirile fără milă, dar cu o oarecare tandrețe. Dacă Marianne afișează o vulnerabilitate prețioasă, elegantă și tăcută, Connell dezvăluie o bogăție emoțională zgomotoasă.
Am ajuns la carte mulțumită serialului Oameni normali (Normal People) disponibil pe HBO Go. Este vorba despre o mini-serie cu 12 episoade care m-au dat peste cap. E regizat de Lenny Abrahamson și Hettie Macdonald, iar cele două personaje principale sunt interpretate de Daisy Edgar-Jones (Marianne) și Paul Mescal (Connell). După ce am terminat de citit romanul am simțit nevoia să revăd episoadele. Și mi-au plăcut și mai mult. Splendidă interpretare!
Între timp am citit toate cele trei romane ale lui Sally Rooney și îmi este foarte greu să decid dacă mi-a plăcut mai mult „Oameni normali” sau „Conversații cu prieteni”. În ceea ce privește ecranizările, am aceeași dilemă pentru că sunt impecabile ambele.
Sally Rooney are un stil minimalist de a decupa bucăți de viață, de a pune cititorul în fața celor mai intime și fragile sentimente. Scrie, de regulă, despre elevi / studenți, prieteni din Irlanda și despre viețile amoroase ale acestora. Nu aș zice că scrie romane de dragoste, mai degrabă sunt romane despre oameni normali, despre modul în care relaționează, despre conexiunile create, cu și fără bariere, între personaje. Scriitura ei, deloc pretențioasă, are prospețime, emoție, duritate și tandrețe, captează nemilos intimitatea dintre parteneri, surprinde vulnerabilitatea acestora.
„În altă ordine de idei, aseară mergeam cu taxiul prin Phoenix Park și am văzut o mulțime de căprioare. Căprioarele sunt niște creaturi care arată tare straniu. Noaptea par niște fantome, iar ochii lor pot să reflecte luminile farurilor într-un verde-măsliniu sau în argintiu, ca în filme când bagă efecte speciale. S-au oprit să se uite la taxiul nostru, apoi au zbughit-o. Mie mi se pare ciudat când animalele se opresc, fiindcă arată extrem de inteligente atunci, însă asta-i poate numai pentru că eu asociez oprirea cu gândurile. Căprioarele sunt elegante oricum, trebuie s-o spun. Au figurile acelea meditative și corpurile zvelte, frumoase. Dar se sperie și fug în cele mai imprevizibile moduri. Nu mi-au amintit de tine imediat, dar gândindu-mă acum la asta, sesizez o asemănare.”
„De când a sosit aici, în Suedia, dar mai ales de la începerea jocului, oamenii i se par niște forme din hârtie colorată, absolut deloc reali. Uneori, câte cineva o privește în ochi, un șofer de autobuz sau un vânător care-i cere un rest de bani, și, pentru o fracțiune de secundă, șocul o face să-și dea seama că, de fapt, asta e viața ei, că, de fapt, ea e vizibilă pentru ceilalți.”
„Aseară, a zăcut pe podeaua camerei sale o oră și jumătate, pentru că era prea obosit ca să-și termine voiajul de la baie până în pat. Baia era acolo, în spatele lui, iar patul era dincolo, în fața lui, amândouă la distanță mică, dar lui i se părea imposibil să se miște înainte sau înapoi, ci numai în jos, până când trupul i-a rămas neclintit pe covor. Ei, uite-mă și întins pe jos, s-a gândit el. Oare viața o fi mult mai rea aici decât pe pat, sau chiar într-un cu totul alt loc? Nu, viața este mereu la fel. Viața este ceea ce duci cu tine în cap. Aș putea să rămân întins aici, trăgând în plămâni praful scârbos din covor, simțind cum brațul drept îmi amorțește treptat sub greutatea corpului, pentru că, în fond, e la fel ca oricare altă experiență posibilă.”
Sally Rooney e născută în anul 1991, în Irlanda. Este cunoscută pentru cele trei romane ale sale: „Conversații cu prieteni”, „Oameni normali”, „Lume frumoasă, unde ești?”. În anul 2017 a primit premiul Sunday Times Young Writer of The Year. Romanul „Oameni normali” a câștigat câteva premii importante – Irish Novel of the Year și Costa Book Awards, a fost nominalizat la Man Booker Prize și Women Prize for Fiction.