Amantele – Elfriede Jelinek, editura Polirom, 2013, colecția Top10+, traducere din limba germană de Ana Mureșanu
În prim plan sunt două croitorese, Brigitte și Paula, care trăiesc în Austria, una la oraș, cealaltă la sat. Sigur că există și două personaje masculine: Heinz – afacerist și Erich – tăietor de lemne. Elfriede Jelinek descrie o lume, nu foarte îndepărtată și nici suficient de trecută, care nu aparține fetițelor, domnișoarelor, iar doamnele atunci când o apucă de un capăt se țin cu dinții și se întorc împotriva celor ce au fost. Pentru că devenirea le-a strivit, obosit, mecanizat, doamnele se întrețin și mențin cu ură. În lumea aceasta, sunt prezenți și doi bărbați, personaje deloc reușite, dar foarte inspirate pentru morala poveștii. Dacă eroinele aleargă după soți, eroii fug de angajament. Angajament care pe fete le urcă o treaptă, le mută o pătrățică, iar pe băieți îi condamnă la ceva…, ceva groaznic, în orice caz.
Elfriede Jelinek tună și fulgeră pentru cine are ochi, urechi, minte. E omniprezentă, oftează, se enervează, se agită, dar nu se cutremură. Împarte prostia și reavoința în mod egal, cu nedreptatea e mai greu, mereu dă pe dinafară într-o parte. Afirmă, neagă, revine, completează, repetă. Ridică o cărțulie din judecată și prejudecată, fraze scurte și tautologii. Cuvintele cusute la mașină sunt muzică stridentă, constantă, calculată.
Am ronțăit la romanul acesta, m-a ajutat să văd de unde și până unde am venit, am gustat ironia, am drăcuit reavoința, dar nu știu ce să fac cu nedreptatea. O recomand tuturor, chiar dacă știu din start că nu e pe gustul multora. Este o joacă genială de-a adevărul, femeiesc și bărbătesc, este o ironie răscolitoare și îndrăzneață, un mod superb de a pune degetul pe rană.
„multe femei cos cu jumătate de inimă, cealaltă jumătate de inimă le-o înghite familia. Unele femei cos din toată inima, dar cele care fac asta nu sunt cele mai bune.
în insula de liniște a orașului începe povestea noastră, care curând se și sfârșește.
dacă îi e cuiva dat să-și trăiască destinul, atunci cu siguranță nu aici.
dacă are cineva un destin, este vorba de un bărbat. dacă i se face cuiva un destin, este vorba de o femeie.
din păcate, aici viața trece pe lângă tine, numai munca rămâne pe loc. uneori vreuna dintre femei încearcă să se alăture vieții care trece pe lângă ea și să pălăvrăgească un pic.
din păcate, viața îi trece atunci adesea pe dinainte în mașină, prea rapid pentru o bicicletă. La revedere!”
Un strop din Brigitte
„într-o bună zi, brigitte se hotărî să nu mai vrea să fie decât femeie, cu totul femeie, pentru un tip care se numește heinz.
ea crede că de acum înainte slăbiciunile ei vor deveni atrăgătoare și forțele ei vor rămâne foarte ascunse.
dar heinz nu găsește nimic atrăgător la brigitte. iar slăbiciunile ei nu le consideră decât grețoase.
brigitte se dichisește acum și pentru heinz, căci dacă ești femeie, de pe acest drum nu există cale de întoarcere și ești nevoită să te și îngrijești. Brigitte ar dori ca odată și odată, viitorul să-i fie recunoscător printr-o înfățișare care s-o facă să pară mai tânără. Dar poate că brigitte nici nu are vreun viitor. Viitorul depinde cu totul de heinz.”
Și un pic despre Heinz
„heinz vrea să mai guste ceva de la viața lui. heinz mai poate gusta ceva de la viața lui, atâta vreme cât locuiește la părinți și economisește bani. în afară de asta, este încă prea tânăr pentru a se lega deja de cineva. Brigitte al cărei păr strălucește azi din nou, încât te dor ochii, îl iubește pe heinz atât de mult, încât s-ar sfărâma în ea ceva, dacă heinz ar arunca-o cât colo. te iubesc, spune ea în felul în care o fac preferații ei din film, de la radio, televiziune și discuri. nu știu dacă asta ajunge pentru o viață întreagă, spune heinz, un bărbat vrea să aibă parte de multe femei. un bărbat este altfel.”
Și o fărâmă din Paula
„e atât de frumos să te așezi într-o cafenea.
e ca și cum ai fi venit pe lume pentru ceva frumos. de fapt ai venit pe lume pentru ceva ce nu e frumos: pentru o viață nepotrivită care se numește munca în gospodărie, și care rămâne lipită de acela care nimerește în ea din greșeală.”
„în pauzele de lucru paula absoarbe dragoste până e plină ca un burete, în timpul lucrului vomită iar totul din ea. în primul rând trebuie totul să fie curat, dar senzual. asta îi e ca un ghimpe în ochi paulei. cum e posibil să înmugurească și să crească vreodată dragostea în mediul acesta al ei, atât de nesenzual și de necurat, da, cum?”
Și o așchie din Erich
„erich e râvnit și de altele.
chiar dacă pentru un bărbat nu este important să fie frumos, ceea ce pentru o femeie este foarte important, e totuși frumos când un bărbat e frumos. erich are și o meserie interesantă: este lemnar. Meseria lui erich nu-i face lui erich însă nici o bucurie, deși este foarte interesantă , dar pădurea are nevoie totuși de oameni, de aceea: la pădure cu tine, erich, imediat după școala elementară! erich se lasă adesea folosit la nevoie.”
Elfriede Jelinek s-a născut în 1946 în Austria. A absolvit Conservatorul în 1971, la clasa de orgă. A debutat în 1976 cu volumul de versuri Lisas Schatten (Faptele Lisei). Romanul „Amantele” a fost publicat în 1975, iar „Pianista” în anul 1983. Este laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2004. Un premiu câștigat „pentru fluxul muzical al vocilor și antivocilor din romanele și piesele sale, care revelează, cu un extraordinar talent lingvistic, absurditatea stereotipurilor sociale și forța lor subjugatoare.”
Pianista – Elfriede Jelinek, editura Polirom, 2012, colecția Top10+, traducere din limba germană de Nora Iuga
„Pianista” (Die Klavierspielerin), roman cu puternică încărcătură autobiografică, este cel mai cunoscut printre cititori. De reținut că este fascinant prin brutalitate, tulburător precum apa murdară a gândurilor personajelor, îndrăzneț prin vocile feminine și masculine (Erika Kohut, mama, Walter Klemer), muzical precum o melodie de pian cântată invers, curajos până la delir, matematic și lucid.