Din cer au căzut trei mere – Narine Abgarian, editura Humanitas Fiction, colecția Raftul Denisei, 2021, splendid tradusă din limba rusă de Luana Schidu
Am zile obișnuite în care lecturile mele sunt așezate, am zile bune în care lecturile mele scânteiază, și am zile extraordinare în care pot scrie despre acestea.
În Maranul îmbătător, îndepărtat și neașteptat de familiar, trăiește o comunitate mică de armeni vârstnici. Dintre oamenii vioi, cumsecade, înfipți și sculptați în piatră, se remarcă Anatolia. Aceasta are o socoteală finală care nu se se porivește cu niciuna dintre socotelile lumii. În timp ce e prinsă cu ultima scădere, comunitatea o pune în fața unei adunări, iar viața îi pregătește o înmulțire.
Locuitorii Maranului au o tărie de piatră și un suflet moale ca aluatul cu maia. Toate necazurile – cutremurul, invaziile de șobolani și insecte, foametea și războiul – rup bucăți din ei, toate par să îi răsucească, topească și să îi întoarcă din înalt. Aceștia acceptă fatalitatea cu aceeași forță cu care resping drojdia și medicamentele. În comunitatea Maranului piatră pe piatră se clădește, se ridică, fără să se macine, fără să alunece la vale. Toată grija și cumsecădenia, înțelepciunea, obiceiurile sunt înfățișate de Narine Abgarian în dialoguri amuzante. Maranul este un loc al omeniei, al ceaiurilor din petale de trandafiri, al pâinii cu maia, al plăcintelor cu verdețuri, iar cromatic, pe cerul acestui sat joacă atât umbrele nenorocirii, cât și culorile speranței.
Am fost sub vraja romanului mult timp după ce am terminat lectura. Povestitoarea Narine Abgarian îmi amintește de alți trei mari povestitori: Guzel Iahina („Copii de pe Volga”), Evgheni Vodolazkin („Laur”), Garcia Marquez („Un veac de singurătate). „Din cer au căzut trei mere” este un roman cu elemente de realism magic, cu un Macondo mult mai familiar și apropiat din punct de vedere geografic și al contextului socio-politic, cu personaje înfipte în pământ, întinse către necunoscut – personaje care au parcurs distanța pământ-văzduh tălmăcind vise, practicând ritualuri, repovestind legende, orchestrând mici evenimente, înghițind dureri și îngrijindu-se unii pe alții.
„Vineri, imediat după amiază, când soarele, trecând de zenit, se rostogolea ceremonios spre marginea de apus a văii, Sevoianț Anatolia s-a întins să moară.
Înainte de a pleca pe lumea cealaltă, ea a udat temeinic grădina de zarzavat și le-a dat găinilor ceva mai mult de mâncare, să nu stea lihnite – cine știe când aveau să-i găsească vecinii trupul neînsuflețit?”
„Cu timpul, biblioteca a ajuns să pară un babilon al viețuitoarelor, își găseau aici adăpost tot felul de păsări și insecte și se înmulțeau cu un sârg uluitor. Anatolia lăsa pe pervazuri farfurioare cu apă îndulcită pentru fluturi și gărgărițe, meșterise câteva hrănitoare pentru păsări și sădise în curte o mică grădină de zarzavat, spre bucuria furnicilor. Astfel își petrecea zilele, foșnind paginile cărților ei iubite, care miroaseau a piele și clei, fără copii și nefericită, înconjurată de creaturi nevinovate la serviciu și torturată de ura soțului ei în casa părintească.”
„Ca să-i lase timp să se odihnească după teme, Anatolia îi citea cu voce tare din cărțile pe care le luase de la bibliotecă în prima iarnă friguroasă, salvându-le astfel de la pieire. Ea ținea minte pe dinafară conținutul acestor cărți, dar, văzând interesul real al lui Vasili, îi citea cu atâta plăcere, de-ai fi zis că era prima dată când lua cartea în mâini. Adormeau într-o îmbrățișare duioasă. Ea, zâmbind, se gândea cât de multe chipuri poate să aibă fericirea omenească, cât de multe chipuri și câtă generozitate – în fiecare dintre manifestările ei.”
Narine Abgarian s-a născut în 1971 la Berd, în Armenia. După ce a absolvit Universitatea Lingvistică de Stat V. Briusov din Erevan s-a mutat în Rusia. Timp de mai mulți ani a scris texte pe blog despre o fetiță pe nume Maniunia. În 2010 a publicat prima carte pentru copii dedicată personajului Maniunia. Un an mai târziu, în 2011, a primit Premiul Național Rukopis Goda (Manuscrisul Anului).
Romanul „Din cer au căzut trei mere”, distins cu Premiul Iasnaia Poliana în 2016 și tradus în peste 20 de limbi, i-a adus lui Narine Abgarian succesul internațional. În 2020 publicația The Guardian a așezat-o printre cei mai de seamă scriitori contemporani europeni.
În prezent Narine Abgarian își împarte timpul între Armenia natală și Germania.