Ultima poveste. Spionul armatei – Ana Rotea, editura Datagroup, Timișoara 2024
„Spionului armatei” este un roman dark fantasy, cu note seducătoare de basm, o carte cărnoasă și densă, cu acțiune desfășurată pe multiple planuri narative, cu scene de luptă, de intimitate, cu descrieri și povești cosmogonice.
Lumea oamenilor este amenințată de apariția unor boli cumplite și a unor monștri. Armata, prin Eroii săi, curăță și menține ordinea veche a omenirii. Mamele, prin esența lor misterioasă și miraculoasă, continuă să dea viață și să lase în viață toate ființele. Mama Dalianului încalcă înțelegerea, iar cele două tabere se înfuntă. În tot acest timp, previziunile avertizează asupra sfârșitului a tuturor celor câte sunt.
Omenirea are teritoriile împărțite: Rovine, Verduri, Dalian și Marea Murie. Autoritatea supremă în teritoriu este Mama, iar fiecare zonă are o desemnată. Toate ființele vii din acel domeniu aparțin Mamei. Ordinea și menținerea echilibrului revin în sarcina Armatei, care lucrează prin Eroii săi, organizați în stele și ghidați prin comenzi mentale. O boală nouă sau apariția unei ființe monstruoase amenință vechea ordine și pune în mișcare Armata.
Am fost fermecată de personaje, mai ales, că acestea nu cunosc strălucirea, din contră, sunt învinși, proscriși, tirani, pioni, monștri, oameni și copii în care răul ticăie și binele întârzie, frumoși și urâți ca sarea și piperul.
Personajele feminine au o influență considerabilă în echilibrul lumii create. Astfel că, Mama preia lumea cu mintea plină de gânduri, iar frământarea și viermuiala ideilor ei umple pământul într-un mod care ajunge să sperie și să îngrozească mințile rânduite și protejate în structuri rigide. Ipostazele ingrate ale mamelor sunt cele de fiice, în constantă competiție pentru a-și asigura statutul, și de babe, bătrânețea devenind ultimul puseu de curaj, nebunie și răzbunare.
Dacă Mamele (Lambra și Proca), Fiicele (Melania, Zina, Gema, Dinia) și Babele (Pâca și Călina) joacă folosind viața însăși, sub toate formele ei, inclusiv pământul, pădurea și animalele, Armata joacă prin strategii, manipulare și spionaj. Oamenii mărunți înclină balanța prin sprijin sau trădare, după caz.
M-am gândit ce face acest volum profund autohton, și dincolo de nume proprii, detalii vestimentare și culinare, blesteme și taraf, Ana Rotea scrie cu poftă și voluptate, leagă frazele în funii, prinde firul narativ în curele și strânge un grai al minților lucide, al vorbirii cu rost, al tălmăcirii lumii prin poveste, cântec și descântec. Dialogurile sunt schimburi de replici ale oamenilor care încă poftesc, care se înmoaie când vin împreună și se înăspresc când rămân singuri.
Romanul se construiește din bucăți de povești pentru că toate personajele au darul și harul, și chiar obligația povestitului. Afa schimbă scrisori cu rafinatul comandant, raportând întâmplări și consemnând fapte, Ruja și Iarin strâng oamenii la înserat pentru a repeta din istoria mare a cunoașterii, Melania și Coban învață copiii despre rostul fiecăruia pe lume. Toate poveștile sunt menite să reamintească, să avertizeze, să intrige și să manipuleze.
Și pentru că este o mare povestitoare, Ana Rotea mă duce cu gândul la mari povestitori precum George R. R. Martin, Tolkien, Evgheni Vodolazkin, Guzel Iahina, Andrzej Sapkowski. Și pentru că partenerul meu de viață este pasionat de jocuri video, îndrăznesc să spun că „Ultima poveste” se aseamănă cu Witcher și Warcraft, prin fantezie, acțiune și stofa personajelor.
„Ultima poveste” are până în acest moment două volume: „Spionul armatei” și „Nemuritoarea”, publicate la editura Datagroup.
„Para a făcut chiar mai mult decât să aibă ochii albaștri și să se țină cu ambele mâini de linguroiul de lemn. A făcut niște copii pe care i-au dat iute prin lume sau i-au îngropat – cel mic pierise în urmă cu două ierni – și a ținut casa curată, căci o iubea. Para a luat forma casei (așa i se părea, că umple casa din colț până în colț), iar casa a luat viață de la ea. Tot răul lumii se oprea în pereții casei, nu trecea de ei. Pe dinăuntru, protejată, Para respira bine, nu se împiedica și nu cădea deloc, și mai făcea ca mâncarea să aibă gust, frecând desupra ei câte un bulgăraș de sare.”
„Prima mamă a fost tot ce a ieșit mai bun din Geamăn, căci, ca nimeni și nimic până la ea, se uita la lume cu mintea plină de gânduri. Întreaga fire i s-a plecat dinainte și a acceptat viață sau moarte din mâinile ei. În plus, din ea se trag oamenii. Stând veșnic pe vine, născând în vaiete ce zguduiau lumea, făcându-se lapte pe dinăuntru, ca să se poată hrăni din ea copiii ei știrbi, neuitând să șoptească fiecăruia ce va fi în viață – o Mamă, un Erou, un om simplu – Prima Mamă a fost chiar mai mult decât născătoarea oamenilor: a fost prima poves...”
Ana Rotea s-a născut în 1978, la Galați. Este absolventă de Drept și Litere. A debutat în literatura pentru copii cu seria „Detectivi aerieni” (Arthur, 2016-2018). A continuat explorarea imaginarului cu romanul „Subteran” (frACTalia, 2022), o incursiune în lumea insectelor, și cu povestea „Fata-Lumânare” (frACTalia, 2025). Din 2024 scrie și pentru cititorii adulți, semnând seria dark fantasy „Ultima poveste” (Datagroup, 2024-2025), din care „Spionul armatei” este primul volum.
Cărțile Anei Rotea sunt provocatoare, amuzante și istețe, încărcate de simbolism. Am întâlnit-o ca cititoare, am descoperit-o ca scriitoare, o întâlnesc periodic la cafea.