A opta viață (pentru Brilka) – Nino Haratischwili, editura Trei, colecția Fiction Connection, 2023, traducere magică din limba germană de Laura Karsch
Lumea se împarte în două: Georgia și Uniunea Sovietică. Timpul se dilată, se cască – astfel că începem lectura în anul 1920 și călătorim până în anii 90. Asistăm la formarea, apogeul și declinul Uniunii Sovietice, iar spre final suntem martori la desprinderea de Uniunea Sovietică și la formarea Republicii Georgia.
Sunt consemnate și evenimentele lumii: izbucnirea Primul Război Mondial, revoluția rusească, Al Doilea Război Mondial, apariția formației Beatles, asasinarea soților Ceaușecu, războiul din Vietnam, explorarea spațiului cosmic.
Familia Jashi, în special femeile din familia Jashi, străbunică, bunică, mamă, fiică, soră – sunt povestite pe rând. Cartea are șapte părți, fiecare carte îî este dedicată unui personaj feminin. Niza narează, descrie, explică, aduce completări și adesea potrivește informațiile, ea predă ștafeta Brilkăi. Familia Jashi se confruntă cu o situație delicată deoarece nepoata orfană de 12 ani, Brilka, dispare de acasă. Niza – colecționară a poveștilor membrilor familiei – creează un mille feuille, fraged, crocant și cremos. Dă viață și muzică femeilor de poveste din familia ei.
Prăjitura acesta literară are straturi de războaie, trădări, lovituri, dictatură, sărăcie, foamete, moarte. Are gust de lume în care bărbații se ridică și se țin pe corpuri de femei. Este o lume cu carnea în palmă și sufletul la spate, o lume cu mult trup și suflet ascuns. Dulceața adusă de ciocolată, elixirul familiei de ciocolatieri, este un un declanșator, o calamitate, un artificiu, un element ce ține de realismul magic.
Personajele feminine încasează tot ce e de încasat. Niciuna nu se ocupă de rana pe care o provoacă, fiecare se îngrijește de alte răni. Prietenie și dușmănie, maternitate și vitregie, sprijin și piedică, acestea sunt raporturile pe care le propagă. Unde nu e mama care să aliene, e mătușa. Cu toate relele pe chip, pe trup, aceste femei nu se pierd cu firea. Păstrează raționamentul, luciditatea la fel cum păstrează trauma.
Personajele masculine pare că se rotesc molatic în sens contrar față de personajele feminine. Kostia, Ramas, Vaso, Andro, Mikha – toți par ușor plecați cu privirea, sufletul, trăirea. Sunt niște vagoane deraiate.
Am citit în recenzii că e asemănată cu „Un veac de singurătate” (Gabriel Garcia-Marquez), dacă la Macondo am visat în adolescență, în Tbilisi am locuit acum, la maturitate. Pentru că „A opta viață” este un roman în care am locuit multe ore. Chiar și după ce termin această recenzie voi verifica atent să nu fi lăsat ceva acolo. Generația de femei de poveste din Georgia, ciocolata blestemată, paralela constantă între Georgia și restul lumii, ironia, implicarea și prinderea în micro-povești a personajelor istorice transformă cartea autoarei într-un roman viu, savuros, sferic și singular. Este asemănată și cu „Anna Karenina” (Lev Tolstoi), și pot să văd cu ușurință cum scriitura lui Nino Haratischwili are forță să recreeze o anumită perioadă socio-politică și să explice impactul pe care atrocitățile îl au asupra unor vieți.
„Ciocolata era groasă și vâscoasă, neagră ca noaptea dinaintea unei furtuni grele și se consuma în porții mici, fierbinte, dar nu prea fierbinte, în ceșcuțe și - ideal – cu lingurițe de argint.
Gustul ei era incomparabil, consumul ei se asemăna cu un extaz spiritual, o experiență suprapământească. Te topeai laolaltă cu masa ei dulce, te contopeai cu această descoperire delicioasă, uitai lumea din jur și trăiai un sentiment de fericire unic. Totul era așa cum trebuia să fie din momentul în care gustai această ciocolată.”
„Dar, pe lângă fericirea care s-a abătut asupra Stasiei precum confetti aurii, s-a mai deschis în acel moment și o ușiță. Era o ușă de dincolo de vremuri și de dincolo de soartă, de dincolo de toate legile. Lumea fantomelor s-a trezit preț de o clipă, luna a devenit lividă, verzuie, zăpada, țurțurii din grădină s-au înfierbântat și s-au topit, iar în șampanie au explodat mici particule. Totul s-a dat peste cap, lumea a sughițat cât o fracțiune de secundă. Totul s-a învârtejit și a gemut, dar nimeni nu a remarcat. Era doar o ușă greșită, care s-a deschis un răstimp abia perceptibil și s-a închis la loc, dar suficient pentru ca ceva negru să se târască afară – poate că nici nu era negru, poate era incolor și infinit de delicat, dar era crud și rece și tânjea după pieire. Trădarea s-a născut în acea clipă.
Și ceva fără nume a început, a fost eliberat, trimis în lume, pentru a aduce tuturor delirul, pentru a infesta creierele și a amorți sufletele. Pentru a smulge o bucată din viață, nesătul și mare.
Ușa s-a deschis larg și cineva a intrat.”
„Amesteca gălbenuș de ou cu zahăr și i-l prezenta ca pe cea mai mare delicatesă din lume, iar el îl mânca recunoscător și o credea. Îi povestea ore în șir despre furnici și fluturi, pisicuțe și arici, pentru a-i înlocui frumoasele cărți pentru copii, îi născocea basme când îl ducea la culcare, îi tricota și cosea din hainele ei vechi hăinuțe pe care ele le purta cu mândrie și le arăta tuturor.”
„Lumea se prinsese în horă, sheletele de sub pământ dădeau ritmul. Trandafirii nu mai înfloreau decât în negru. Toate drumurile erau ca niște poduri suspendate, clătinându-se, gata să se prăbușească. Până și zăpada căpătase o tentă albăstruie. Cerul era perforat; puteai să vezi găuri de gloanțe la orizont, iar soarele strălucea fără vlagă și nu mai împrăștia căldură.
Copacii își vorbeau șoptit și se spânzurau unul de crengile celuilalt. Păsările cădeau din cer, fiindcă priveliștea horei le dezvăța de zbor, iar copiii se maturizau peste noapte și curățau grenade. Lacrimile deveniseră rare și prețioase. Doar grimasele erau gratuite.
Ciocolata era acum doar o amintire din alte vremuri; fără ciocolată, oamenii uitau dulceața, fără dulceață uitau copilăria și fără copilărie uitau începutul, iar fără început nu mai vedeau sfârșitul.”
Nino Haratischwili s-a născut și a crescut în Tbilisi, Georgia. Locuiește în Hamburg și scrie în limba germană piese de teatru, nuvele și romane. A debutat cu romanul „Juja” (2010), câștigător al premiul de debut Buddenbrooks Lübeck.
Bestsellerul „A opta viață (pentru Brilka)” a apărut în 2014 și a fost tradus în peste 25 de limbi. În anul 2020 a primit Warwick Prize for Women in Translation (2020) și Anna Seghers Literature Prize. Acum citesc „Lumina care lipsea”, sunt la zenit cu lectura, ulterior mă voi pronunța.