Mănâncă-mă – Agnes Desarthe, editura Curtea Veche, colecția Byblos, 2007, traducere de Magdalena Răduță
Prietena mea, Simone, a avut grijă să ajungă la mine această carte. „Mănâncă-mă” este un deliciu de roman, dulce-amărui, pe care l-am devorat pe nerăsuflate. Este însiropat, glazurat, un adevărat ghid al recompunerii, vindecării, redescoperirii pasiunii pentru gătit, abordează inclusiv teme precum singurătatea, despresia postnatală, inadecvarea.
Povestea are atât momente savuroase și exotice, cât și unele greu de digerat. Am urcat pe umărul lui Myriam și am ascultat cu atenție ce crede despre lume, viață și gastronomie. Teoria despre piele (al doilea citat) am citit-o și recitit-o până am lăcrimat și zâmbit din nou. Personajul principal e atât de viu și efervescent încât i-am împrumutat vocea pe timpul lecturii. Pagină cu pagină, rând cu rând, dospește povestea-confesiunea-jurnalul acestei femei. Trecutul și prezentul, îndepărtarea și apropierea au o împletire firească, la fel ca distanțele dintre râs și plâns, tristețe și bucurie.
Myriam caută încontinuu dragostea pentru Hugo, fiul ei. Dar aceasta e ascunsă în pâcla depresiei. Orbecăie în lumea ei stinsă și lăptoasă, iar când calcă pe bec aprinde una dintre cele mai stridente culori. Păcătoasă și impardonabilă, se condamnă la izolare. În toată disperarea, gătitul o salvează și o echilibrează. Adună în jurul ei un buchet de personaje: duiosul și luminosul Ben, Vincent – omul florilor, nedespărțitele Simone și Hannah, gravul Ali Slimane. Treptat Myriam se regăsește și se reîntregește. Restaurantul Chez-moi devine locul împlinirilor, spațiul pe care Myriam ajunge să îl încapă și să îl ocupe pe de-a întregul.
Cărțulia aceasta mi-a fost încredințată într-o vreme a bătăliilor pierdute, făcute grămadă și crescute pe nesimțite. În astfel de situație, în care pierderile se multiplică și se solidifică, a venit povestea lui Agnes Desarthe peste mine, și am ales să o transform în victorie. Chiar dacă înfrângerile se dilată și se propagă, e îndeajuns o singură reușită ca să te recompui și să intri iar în ring.
„E douășpe noaptea, douășpe fără un sfert, și eu fac baie în chiuveta uriașă din bucătărie. Doar bebelușii se spală în albie, ca mine. Eu și bebelușii. Pun dopul și las apa călduță să curgă până se umple chiuveta aproape pe jumătate. Mai rămân vreo treizeci de centimetri. Mă cocoț pe suprafața de lemn pe care gătesc. Obloanele de fier sunt lăsate. Eu stau goală, în picioare, pe covorașul de paie și aș vrea să mă vadă cineva așa. E o priveliște care merită, n-o vezi în fiecare zi. Mă așez cu spatele lipit de suprafața netedă de inox. Nici o picătură nu dă pe-afară. Sunt mândră de precizia mea. Nu sunt niciodată în stare să calculez, am lucrat din ochi și uite că mi-a ieșit. Vreau să ocup cât mai puțin spațiu, așa că mă ghemuiesc, cuprinzându-mi genunchii cu brațele.”
„Ne ia mult timp să ne înțelegem propria piele, o paradoxală ființă ea însăși – în același timp suprafață și înveliș, singular și multiplu: pielea gambei, a cotului, a bărbiei, pielea sexului și a coastelor, unul și același organ, mereu alert, mereu în comunicare. Credeam că îmi cunosc pielea, până într-o zi, când o mână oprită pe ceafă, o mână cu totul neașteptată, sau poate ar trebui să spun nesperată, m-a făcut să pricep că mă înșel: mai erau multe de descoperit.”
„Puloverele erau întotdeauna moi. Fără fulare care să jeneze la gât, fără căciulițe caraghioase. Pantalonii nu strângeau niciodată în talie. Tricourile mereu-mereu curate, pantofii confortabili și atrăgători. În fiecare seară, o poveste ori o legendă mitologică. La masă, numai alimente proaspete, viu colorate, pe farfurioare pictate cu flori, cu peisaje, cu mozaic. Pe tavanul camerei lui, stele fosforescente de toate mărimile, lipite cu mâna mea. Era să mor când am urcat pe scară, dar nu m-am lăsat. În fiecare seară, înainte de culcare, descifrăm amândoi harta cerului.”
Agnes Desarthe s-a născut în 3 mai 1966, la Paris. Scrie cărți pentru copii și adulți, este și traducător. O să îi caut romanele și de acum înainte. Traducerea din limba franceză a Magdalenei Răduță este o delicatesă care provoacă dependență.