Simon – Narine Abgarian, editura Humanitas Fiction, colecția Raftul Denisei, traducere din limba rusă de Luana Schidu, București 2023
Simon este zidar, priceput, atât în ceea ce ține și se referă strict la meșteșug, dar mai ales, sortit punerii pe picioare a ființelor fragile. Moartea lui Simon este prilej de întâlnire pentru femeile din viața lui. Soția și fostele iubite îl jelesc și recompun din amintiri. Fiecare iubită este prezentată pe îndelete, astfel că devine poveste de sine stătătoare. În timp ce pentru soția lui rămâne sursă de nefericire, pentru amante rămâne balsam.
Simon e prins într-o căsnicie nepotrivită, dar are suficientă libertate încât să caute și să ofere iubire în alte părți. În timp ce se dăruiește lacom și necumpătat în toate escapadele amoroase, alături de soție păstrează liniile bine marcate ale nemulțumirii și resemnării. În mod miraculos, se imaginează pe viață cu fiecare dintre amante, dar în mod firesc și lumesc nu se desface de soție.
Spre deosebire de dulceața de basm a romanului „Din cer au căzut trei mere”, „Simon” intră mai apăsat în cele lumești. Narine Abgarian creează o bârfă savuroasă în lumea băbească a orășelului armenesc, o lume în plin comunism, care se cască și se adună prin simplitate și neajunsuri. Personajul Vardanuș mi s-a lipit de suflet în cele mai mici detalii, cred că în acest personaj am găsit vibrația de basm, tot griul și toată măiestria celorlalte culori, toată nedreptatea și toată speranța din lume. Universul se învârte în jurului unui crai, iar craiul pune în mișcare personajele feminine, ca un trimis al iubirii care completează, vindecă și aduce pofta de viață.
Pe mine cărțile Narinei Abgarian mă bucură și mă inspiră. Mi se întâmplă la fel cu romanele Ioanei Nicolaie. Mă atrag personajele, viețile mărunte, mirosurile, mâncărurile, sufletele și comunitățile. Mi se întipăresc în minte satele cu specificul lor până ajung să-mi fie familiare.
„Mirosul de mare era atât de pătrunzător, încât Văduva Silvia s-a trezit cu senzația că valurile se sparg chiar sub ferestrele ei. S-a întors pe o parte, și-a îndoit picioarele, acoperindu-se bine cu pătura, și a stat așa câteva minute, cu ochii deschiși, respirând adânc, cu tot pieptul. Ferestruica, cedând în fața vântului sticlos de iarnă, se deschisese și lăsa să pătrundă în casă mirosul sărat al ravenei înghețate. Aceasta gonea prin cameră ca un câine mare și bezmetic, lovindu-se cu capul de tocurile ușilor, rămânând captiv pe sub sofa și fotolii, încurcându-se în draperii grele, luptându-se cu franjurii pernelor de pe pat.”
„Eliza era exact opusul lui Șușan: nu prea înaltă, slăbuță și colțuroasă, cu părul castaniu strâns într-un coc greu și cu un zâmbet timid, care-i dezvăluia șirul neregulat al dinților de sus, un pic suprapuși. Mirosea a colonie dulceagă, împrumutată de la mama ei, dar nici parfumul ieftin nu reușea să acopere mirosul de viață rustic, cu aroma ei pătrunzător-acrișoară de maia și legume prăjite în ulei de floarea-soarelui cu usturoi.”
„Mai apoi nu și-a putut ierta multă vreme că, tot cercetând temeinic, în amănunt lumea imperfectă și împovărătoare din jur, îi scăpase acel sentiment pătrunzător de iubire care-i purtase prin viața lor deloc ușoară pe acești doi oameni nefericiți. Atunci, văzând cum mama ei, care se stingea în chinuri cumplite, nu-și ia ochii de pe chipul soțului ei, ba chiar încearcă să-l îmbărbăteze cu un zâmbet, a înțeles ce preț uriaș plătiseră părinții ei, siliți să jertfească pentru iubirea lor totul, chiar și pe propriii copii.”
Narine Abgarian s-a născut în 1971 în Berd, Armenia. O recomand cu căldură celor din jur. Am ajuns să vorbesc despre ea chiar și la interviuri de angajare.
Despre „Simon” mai trebuie să spun că este roman câștigător al Bolșaia Kniga 2021 Premiul Cititorilor.