Focul din casă – Kamila Shamsie

Focul din casă – Kamila Shamsie, editura Polirom, 2020, traducere de Sînziana Dragoș

Primul meu gând a zburat către Elif Shafak și romanul ei „Onoare”. Apoi, m-a convins premiul câștigat de către autoare (Women’s Prize for Fiction 2018). Acțiunea se petrece în sânul unei familii pakistaneze din Marea Britanie. Tragedia clocotește, acest lucru este amintit încă din recenzii. Drept urmare, cu Antigona lui Sofocle în minte, am așteptat cuminte să dea în foc.

Povestea este spusă de cinci voci diferite, cinci personaje care te petrec de la unul la celălalt. Această trecere, ingenios gândită și structurată, nu te năucește, nu te buimăcește cu fina sa coregrafie. E o plimbare făcută în ritm constant, în care continuitatea firului narativ se încheagă fără blocaje, derapaje sau opriri. Tâlcul, morala și sensul își fac cuib în cele cinci capitole, ajung la cititor bucată cu bucată. În felul acesta sunt rumegate până la final. Această legătură strânsă între confesiunile personajelor te face să nu favorizezi pe nimeni. Am observat un soi de uniformizare în creearea personajelor, care mi s-a părut oportună și elegantă, susținând trasmiterea unui mesaj cutremurător. Răsturnările de situație m-au învățat să nu presupun nimic.

Isma, personaj echilibrat și rațional, prezintă povestea pe un ton matern. Eamnon freamătă, se înăsprește și se înduplecă. În mijloc, clocotește Parvaiz și se cutremură Aneeka. Karamat încheie cu autoritate politică și neînduplecare părintească, fixând acțiunea în contextul politic și social.

„Suferința își întindea aripile larg, ca un vultur, se făcea ghem ca un arici. Suferința avea nevoie de tovărășie, tânjea după singurătate. Suferința voia să-și amintească, voia să uite. Suferința urla de mânie, scâncea. Suferința făcea ca timpul să se comprime, să se contracte. Suferința avea gustul foamei, era o amorțeală, suna ca tăcerea, avea gustul fierii, era o lovitură de cuțit, suna ca zgomotul universului. Suferința își putea schimba forma, era și invizibilă pe deasupra. Suferința putea fi văzută reflectându-se în ochii fratelui geamăn.”

„Era furia lui, a băiatului care-și permitea orice emoție în afară de furie, deci era acea parte necunoscută a lui, asta era tot ce-i îngăduia el acum, era tot ce-i mai rămăsese din el. Așa c-o strângea la piept, o hrănea, îi mângâia coama, îi șușotea vorbe de dragoste sub cerul fără stele și-și ascuțea dinții de ghearele ei sclipitoare.”

Kamila Shanie scrie un roman de dragoste. O dragoste care crește în și pe lângă familie, uneori deviază și poartă personajele spre neîmplinire, suferință, abandon, sacrificiu. Autoarea abordează teme precum rasismul, terorismul, intoleranța, eșecul în reintegrare, neajunsurile democrației și eschivarea diplomatică.

---

Kamila Shanie este o scriitoare cu dublă cetățenie, britanică și pakistaneză, născută în Pakistan, în 1973 și stabilită în Marea Britanie. Este o autoare premiată cu Anisfield-Wolf Book Award for Fiction 2010 și Women’s Prize for Fiction 2018.