Am avut o listă cu nume, apoi am visat o singură dată, m-am visat rostind numele blogului: păsări de hârtie. De ce păsări? Pentru că sunt ființe cu zvâc, zbucium, pentru că tâșnesc spre ceruri și își fac cuib pe pământ. Pentru că sunt între lumi, în copaci, pomi, acoperișuri. Pentru că se zbat, sunt gălăgioase și tremurătoare. Ah, pentru că zboară, pentru că trăiesc la jumătatea dintre pământ și cer. Pentru că sunt colorate, rezistente, fragile, de neoprit. De hârtie ca să poarte mesaje, cuvinte, alinare pentru cine are nevoie. Tot de hârtie ca să zgândăre, să provoace cutremure, ca să lase niște semințe, toate acestea pentru cine nu are nevoie defel.
Acesta e un blog nici mare, nici mic, dar pare să fie pentru mine lucrul potrivit. Prezint niște idei despre emoții și lecturi, intenționez să slăvesc cărțile ca pe niște minuni săptămânale. Uneori lecturile îmi rămân în amintire mai grozave decât sunt, alteori îmi e ciudă că nu le pot lăuda îndeajuns.
Sunt tot ce adun, sunt toate poveștile pe care le aduc înspre mine. Gândesc în povești, trăiesc în povești. Caut mereu să aud nespusul, nevorbirea, nepovestirea. Să exprim tăcerea, să o aud, să o țin sub limbă. Sunt un atac de panică umblător cu intensitate fluctuantă, sunt maximum și minimum și poate într-o zi mă voi uita pe bancă.